Bucataria coreeana II

Pe la anul 100 iCh., coloniile chinezeşti înfloreau în jurul peninsulei coreene, iar Sila, situată în sudul anticei Corei, se autodenumea cu mândrie “Mica Chină”. Coreea antică era de fapt divizată în trei regate: Koguryo în nord, Paekche şi Sila în Sud. Toate trei aveau o cultură avansată, o guvernare centralizată, curţi regale, nobilime şi sistem de clase sociale. Ţara s-a unificat abia după ce regatul Sila, ajutat de chinezi, a cucerit mai întâi Paekche şi apoi Koguryo. În această nouă ţară existau cinci capitale provinciale, administrate de un sistem sofisticat de funcţionari civili.În sec. XIII, hoardele mongole ale lui Genghis Han au ocupat ţara. Europenii şi-au făcut simţită prezenţa doar după jumătatea secolului XVII.În 1910 Japonia anexa Coreea, iar stăpânirea ei durează până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Din China şi Japonia au adoptat coreenii principiul celor cinci gusturi – dulce, acru, iute, sărat şi amar - şi obiceiul tăierii în bucăţele mărunte a ingredientelor, înainte de a le găti. Versiunea coreeana a wok-ului, aşa numitul sot, este şi el o moştenire lăsată de chinezi, iar prezenţa mongolilor se face simţită în predilecţia coreenilor de a găti pe masă, în timp ce se serveşte mâncarea.
Influenţa geografică
Topografia şi climatul determină varietatea ingredientelor şi a tipurilor de mâncare gătite. Înconjuraţi de apă din trei părţi, coreenii utilizează peştele ca ingredient de bază în bucătăria lor. Au la îndemână o nesfârşită sursă de peşte şi fructe de mare – red snapper, cambula, peşte ac, peşte lună, sola, biban de mare, cod, ton, heringi, macrou, stridii, creveţi, scoici, midii, melci de mare şi castraveţi de mare, ca să numim doar o mică parte dintre ele. Ţărmurile sunt şi ele o sursă de vegetale marine (alge) pe care coreenii le mănâncă de secole, de exemplu kelp.Munţii, care ocupă cea mai mare parte a ţării, aduc şi ei o gamă variată de verdeţuri aromate, ciuperci, legume şi rădăcinoase. Câmpiile sunt destinate agriculturii. Tehnicile moderne au permis Coreei cultivarea unui număr mare de fructe, grăunţe şi vegetale: cartofi, morcovi, fasole, soia, ceapă, ardei graşi, mere, prune, piersici, struguri. Insula Cheju care se bucură de o climă tropicală are aportul său de tangerine şi portocale.
Cu cât ne aflăm mai în sudul peninsulei, mâncarea devine mai picantă, mai condimentată şi mai sărată. Ca un lucru deosebit pentru o ţară din Asia, carnea de vită este cea mai populară. Aceasta este o moştenire a influenţei mongole. Triburile mongole au emigrat mai întâi spre sud, venind din zona numită astăzi Manciuria, pentru jaf şi ucideri, dar abia în secolul XIII s-au decis mongolii să crească vite pe păşunile bogate ale insulei Cheju. Practica aceasta continuă şi astăzi. Acum, păşunile sunt împărţite aidoma fermelor în stil american, unele mari de 80.000 de hectare, iar vitele sunt mai ales din rasele occidentale Charolais, Aberdeen Angus şi Hereford, dar şi câteva rase locale.

Echipamentul
Gătitul mâncării tradiţionale coreene este uşor, nu necesită abilităţi speciale şi se mulţumeşte cu un echipament foarte simplu. Cu toate acestea, mâncarea tradiţională necesită timpi lungi de gătit pentru simplul motiv că este formată din foarte multe feluri diferite.Bucătăria tradiţională a coreenilor, ca încăpere, este situată la nivelul pământului, sau sub acesta. Se găteşte pe un cuptor cu 2 sau 4 ochiuri, care foloseşte drept combustibil antracitul. De la acesta pleacă conducte, pe sub podea, pentru încălzitul locuinţei.

Vas pentru gătit orezul
Din cauza cantităţii mari de orez consumate zilnic, orăşenii preferă vasele electrice care gătesc perfect de fiecare dată şi pot menţine orezul la cald.
Cuţite
Preparatul mâncărurilor coreene consumă mult timp cu tăiatul, feliatul şi tocatul ingredientelor, astfel că un set de cuţite ascuţite este absolut necesar.
Mâini
Coreenii îşi folosesc adesea mâinile pentru a amesteca ingredientele, de exemplu pentru o marinată, sau pentru bătutul ouălor, metodă care încorporează mai puţin aer.
Aparat de gătit

Coreenii sunt foarte ataşaţi de gătitul mâncării chiar pe masă, în timp ce se consumă alte feluri. Sunt folosite de obicei mici arzătoare alimentate cu butelii. Grătare de metal sunt folosite ca mâncarea să se gătească direct pe flacără.
Shinsollo
Este un vas special de bronz, folosit la prepararea mâncării cu acelaşi nume. Vasul are un fel de horn central în care se pun cărbuni aprinşi ca să păstreze mâncarea caldă.
Gusturile şi aromele bucătăriei coreene
Usturoiul, ardeii iuţi, ghimbirul, ceapa verde, uleiul şi seminţele de susan conturează caracteristicile esenţiale ale bucătăriei coreene.
Uleiul de susan
În Coreea, uleiul de susan se foloseşte şi la gătit, şi pe post de condiment. Este preparat din seminţe de susan prăjite, aşa că are o culoare de ambră şi un gust de nucă. Schimbă nu doar gustul şi aroma, ci şi culoarea mâncării. Se păstrează la loc răcoros şi întunecos.
Seminţe de susan alb şi negru

Seminţele de susan se folosesc pe o scară atât de mare, încât se cumpără adesea în cantităţi mari, toamna, imediat după recoltare, când preţul lor este mai scăzut. Mici cantităţi de seminţe de susan se prăjesc într-o tigaie mare şi grea, fără grăsime, apoi se sfărâmă şi se amestecă cu sare. Se adaugă apoi la sosuri, marinate şi salate, ca şi la mâncărurile care se fierb înăbuşit. Seminţele de susan negru au un gust mai pronunţat decât cele de susan alb, uşor amărui. Ele se mai folosesc şi în bucătăriile japoneză şi chinezească.
Orezul

Orezul coreean este o varietate cu bobul mediu spre scurt şi devine foarte lipicios după ce este gătit. Dacă nu-l găsiţi, se poate înlocui cu orez japonez.
Sos de soia

Ceapa verde
Este un ingredient esenţial al bucătăriei coreene. Se comercializează sub trei forme: light, mediu şi dark. Versiunea light este cea mai subţire şi cea mai sărată.

Coreenii se pot lăuda cu cele mai multe varietăţi de ceapă verde, dar cele mai comune sunt mai mari decât ceapa verde occidentală.

Sursa: http://www.condimenteweb.ro/